TITLUL IV
Impozitul pe veniturile microintreprinderilor
Definitia microintreprinderii
Art. 103. - In sensul prezentului titlu, o microintreprindere este o persoana juridica romana care indeplineste cumulativ
urmatoarele conditii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizeaza venituri, altele decat cele din consultanta si management, in proportie de peste 50% din veniturile totale;
b) are de la 1 pana la 9 salariati inclusiv;
c) a realizat venituri care nu au depasit echivalentul in lei a 100.000 euro;
d) capitalul social al persoanei juridice este detinut de persoane, altele decat statul, autoritatile locale si institutiile
publice.
Optiunea de a plati impozit pe veniturile microintreprinderii
Art. 104 - (1) Impozitul reglementat de prezentul titlu este optional.
(2) Microintreprinderile platitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul
titlu incepand cu anul fiscal urmator, daca indeplinesc conditiile prevazute la art. 103 si daca nu au mai fost platitoare
de impozit pe veniturile microintreprinderilor.
(3) O persoana juridica romana care este nou-infiintata poate opta sa plateasca impozit pe venitul microintreprinderilor,
incepand cu primul an fiscal, daca conditiile prevazute la art. 103 lit. a) si d) sunt indeplinite la data inregistrarii la
registrul comertului si conditia prevazuta la art. 103 lit. b) este indeplinita in termen de 60 de zile inclusiv de la data
inregistrarii.
(4) Microintreprinderile platitoare de impozit pe venitul microintreprinderilor nu mai aplica acest sistem de impunere
incepand cu anul fiscal urmator anului in care nu mai indeplinesc una dintre conditiile prevazute la art. 103.
(5) Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele juridice romane care:
a) desfasoara activitati in domeniul bancar;
b) desfasoara activitati in domeniile asigurarilor si reasigurarilor, al pietei de capital, cu exceptia persoanelor
juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii;
c) desfasoara activitati in domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor;
d) au capitalul social detinut de un actionar sau asociat persoana juridica cu peste 250 de angajati.
(6) Microintreprinderile platitoare de impozit pe veniturile microintreprinderilor pot opta pentru plata impozitului
pe profit incepand cu anul fiscal urmator. Optiunea se exercita pana la data de 31 ianuarie a anului fiscal urmator celui
pentru care s-a datorat impozit pe veniturile microintreprinderilor.
Aria de cuprindere a impozitului
Art. 105. - Impozitul stabilit prin prezentul titlu, denumit impozit pe veniturile microintreprinderilor, se aplica
asupra veniturilor obtinute de microintreprinderi din orice sursa, cu exceptia celor prevazute la art. 108.
Anul fiscal
Art. 106. - (1) Anul fiscal al unei microintreprinderi este anul calendaristic.
(2) In cazul unei persoane juridice care se infiinteaza sau isi inceteaza existenta, anul fiscal este perioada din
anul calendaristic in care persoana juridica a existat.
Cota de impozitare
Art. 107. - Cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor este: 2% in anul 2007; 2,5% in anul 2008; 3% in
anul 2009.
Impunerea microintreprinderilor care realizeaza venituri
mai mari de 100.000 euro
Art. 1071. - Prin exceptie de la prevederile art. 109 alin. (2) si (3), daca in cursul unui an fiscal o microintreprindere
realizeaza venituri mai mari de 100.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanta si management in veniturile
totale este de peste 50% inclusiv, aceasta va plati impozit pe profit luand in calcul veniturile si cheltuielile realizate
de la inceputul anului fiscal, fara posibilitatea de a mai beneficia pentru perioada urmatoare de prevederile prezentului
titlu. Calculul si plata impozitului pe profit se efectueaza incepand cu trimestrul in care s-a depasit oricare dintre limitele
prevazute in acest articol, fara a se datora majorari de intarziere. La determinarea impozitului pe profit datorat se scad
platile reprezentand impozitul pe veniturile microintreprinderilor efectuate in cursul anului fiscal.
Baza impozabila
Art. 108. - (1) Baza impozabila a impozitului pe veniturile microintreprinderilor o constituie veniturile din orice
sursa, din care se scad:
a) veniturile din variatia stocurilor;
b) veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale;
c) veniturile din exploatare, reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea
investitiilor;
d) veniturile din provizioane;
e) veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorarilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli
deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementarilor legale;
f) veniturile realizate din despagubiri, de la societatile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale
proprii.
(2) In cazul in care o microintreprindere achizitioneaza case de marcat, valoarea de achizitie a acestora se deduce
din baza impozabila, in conformitate cu documentul justificativ, in trimestrul in care au fost puse in functiune, potrivit
legii.
Procedura de declarare a optiunii
Art. 109. - (1) Persoanele juridice platitoare de impozit pe profit comunica optiunea organelor fiscale teritoriale
la inceputul anului fiscal, prin depunerea declaratiei de mentiuni pentru persoanele juridice, asociatiile familiale si asociatiile
fara personalitate juridica, pana la data de 31 ianuarie inclusiv.
(2) Persoanele juridice care se infiinteaza in cursul unui an fiscal inscriu optiunea in cererea de inregistrare la
registrul comertului. Optiunea este definitiva pentru anul fiscal respectiv.
(3) In cazul in care, in cursul anului fiscal, una dintre conditiile impuse nu mai este indeplinita, microintreprinderea
are obligatia de a pastra pentru anul fiscal respectiv regimul de impozitare pentru care a optat, fara posibilitatea de a
beneficia pentru perioada urmatoare de prevederile prezentului titlu, chiar daca ulterior indeplineste conditiile prevazute
la art. 103.
(4) Pot opta pentru plata impozitului reglementat de prezentul titlu si microintreprinderile care desfasoara activitati
in zonele libere si/sau in zonele defavorizate.
Plata impozitului si depunerea declaratiilor fiscale
Art. 110. - (1) Calculul si plata impozitului pe venitul microintreprinderilor se efectueaza trimestrial, pana la data
de 25 inclusiv a lunii urmatoare trimestrului pentru care se calculeaza impozitul.
(2) Microintreprinderile au obligatia de a depune, pana la termenul de plata a impozitului, declaratia de impozit pe
venit.
Impozitarea persoanelor fizice asociate cu o microintreprindere
Art. 111. - In cazul unei asocieri fara personalitate juridica dintre o microintreprindere platitoare de impozit, conform
prezentului titlu, si o persoana fizica, rezidenta sau nerezidenta, microintreprinderea are obligatia de a calcula, de a retine
si de a varsa la bugetul de stat impozitul datorat de persoana fizica, impozit calculat prin aplicarea cotei de 1,5% la veniturile
ce revin acesteia din asociere.
Prevederi fiscale referitoare la amortizare
Art. 112. - Persoanele juridice platitoare de impozit pe venit sunt obligate sa evidentieze contabil cheltuielile de
amortizare, conform art. 24, aplicabil platitorilor de impozit pe profit.
|